Dezvoltarea psihică a copiilor de 3 – 6/7 ani

APRECIEREA DEZVOLTĂRII NEUROPSIHICE LA COPILUL PREȘCOLAR

În desfășurarea procesului de creștere și dezvoltare, de la naștere și păna la vârsta adultă, organismul tânăr se perfecționează treptat fizic și psihic, trecâd prin mai multe etape de dezvoltare cu caracteristici proprii de normalitate.

P      De-a lungul primilor trei ani de viată se întinde copilăria mică.

P      În următorii trei ani, copilul intra într-o noua etapă de dezvoltare vârsta preșcolară.

P      În perioada de vârstă 3-6/7 ani organismul în dezvoltare trece printr-o serie de modificări calitative și cantitative care asigură atingerea treptată a gradului de maturizare necesar pentru începerea scolii.

Dezvoltarea somato-fiziologică

Se produce o creştere a dimensiunilor sale antropometrice, aproximativ de la 14 la 22 kg, iar înălţimea de la 92 cm la 116/118 cm, cu o uşoară diferenţă în favoarea băieţilor. Continuă procesul de perfecţionare a sistemului nervos, atât pe plan structural cât şi funcţional.

Se conturează şi câteva diferenţe între cele două sexe, sub raport comportamental: fetele sunt mai cooperante şi mai vorbăreţe, în timp ce băieţii sunt mai rezervaţi şi mai neliniştiţi.

Aspecte evolutive în domeniul comportamentului motor:

3 ani – să într-un picior trei secunde,

         - sare peste un obstacol,

         - pliază hârtia in două după demonstrație

4 ani -  stă într-un picior apoi pe celălalt 5 secunde,

         - pliază hărtia in diagonală după demonstrație

4 ½ ani – pliază hârtia în diagonală cu multă ușurință,

               - desenează un dreptunghi după model.

5 ani – sare într-un picior cu multă ușurință,

         - desenează un pătrat după model

5 ½ ani - merge echilibrat pe o linie desenată pe podea,

       - efectuează corect mișcări la comandă (duce mâna stângă la ochiul drept, mâna dreaptă la ochiul stâng),

       - desenează un triunghi dupa model,

       - mișcări corecte de orientare în schema corporală proprie

6-7ani - merge corect într-un cerc desenat pe podea,

           - desenează un romb după model,

           - mișcări corecte de orientare în schema corporală proprie cu multă usurință.

Evoluţia psihologică

Vârsta preşcolară constituie perioada structurării viitoarei personalităţi; în această perioadă asistăm la progrese remarcabile ale sensibilităţii tuturor organelor de simţ;

Cooperarea dintre tact şi văz se îmbogăţeşte aşa încât un obiect poate fi identificat fără a fi văzut, doar prin simpla palpare şi invers; 

Sub aspect auditiv se perfecţionează auzul fonematic, muzical precum şi abilitatea de a repera obiectele şi fenomenele numai după sunetul lor;

Copilul face progrese şi pe plan gustativ şi olfactiv, mediul de provenienţă având un rol decisiv în reglarea preferinţelor şi aversiunilor sale pe acest plan;

Sub raport perceptiv apar o serie de achiziţii notabile, în sensul trecerii de la forme elementare de percepţie la forme superioare, ca observaţia;

În domeniul reprezentărilor se produc modificări, ceea ce conferă mai multă consistenţă şi fluiditate vieţii sale interioare, contribuind la dezvoltarea gândirii.

Datorită modestei experienţe de viaţă, graniţele dintre real şi imaginar sunt încă labile.

Memoria

• Formele predominante, în această etapă, sunt cea mecanică, cea involuntară (bazată iniţial pe asociaţia de contiguitate). Progresele sunt însă rapide şi evidente, dovadă că după 4-5 ani, intră în scenă şi memoria voluntară.

• Memoria are o puternică amprentă afectogenă (reţine, mai ales, ceea ce l-a emoţionat

intens, fie pozitiv, fie negativ), dar şi intuitiv-concretă (se memorează mai uşor acea

informaţie care este ilustrată prin imagini plastice).

Gândirea

• La 5, ani se formează aproximativ 50% din potenţialul intelectual al individului

• Din perspectiva şcolii piagetiene, la vârsta preşcolară, gândirea copilului se află în stadiul preoperatoriu, cu următoarele două secvenţe:

1. Până la 4 ani, gândirea este preconceptual-simbolică, identificându-se prin câteva

particularităţi:

• Egocentrismul (datorită confuziilor dintre planul obiectiv şi cel subiectiv, totul este filtrat doar prin pro

• Sincretismul (înţelegerea globală, nediferenţiată a fenomenelor);

• Animismul (tendinţa de a însufleţi întreaga realitate înconjurătoare);

• Realismul nominal (copilul consideră numele obiectelor ca pe o însuşire intrinsecă a

lor);

• Caracter practic-situaţional (judecăţile individului sunt dependente de experienţa

concretă pe care o posedă).

Deşi cunoaşte caracterul grupării în fiinţe şi lucruri, el clasifică cele patru cartonaşe (om, car, cal, lup), în două, după raţiuni absolut pragmatice: omul, carul şi calul, pe de o parte şi lupul, pe de altă parte. Raţiunea: omul foloseşte carul şi calul pentru a scăpa de lup.

Între 4 -7/8 ani gândirea este intuitivă din mai multe considerente:

• Se formează şi ea sub influenţa investigaţiilor practice ale copilului;

• Este destinată nu atât cunoaşterii adevărului, cât rezolvării unor probleme imediate

precum şi achiziţionării unor cunoştinte elementare de viaţă;

• Raţionamentul transductiv sau preconceptual (de la particular la particular) este

înlocuit, mai ales, după vârsta de 5 ani cu cel intuitiv, care apelează masiv la

reprezentare.

Imaginaţia

• Jocul, în general, şi cel cu roluri, în particular, oferă un teren deosebit de fertil pentru

dezvoltarea imaginaţiei la vârsta preşcolară. În plus, o serie de activităţi organizate (desen, muzică, modelaj) contribuie şi ele la stimularea fanteziei preşcolarului.

Mare admirator de basme şi de povestiri pe care le ascultă cu un viu interes şi le trăieşte deosebit de intens, ceea ce atestă o mare saturaţie afectivă.

• Capacitatea fabulatorie este deosebit de activă în această etapă, el povestind cu maximă siguranţă şi dezinvoltură despre lucruri şi întâmplări pur imaginare.

La 3 ani copilul confundă fantasticul cu realul, după vârsta de 5 ani, fantasticul devine doar o conversaţie dictată de joc.

Atenţia

• Jocul prin registrul amplu de situaţii atractive, solicită şi funcţiile atenţiei, mai ales a celei involuntare şi treaptat a celei voluntare.

• Se consolidează volumul, concentrarea şi mobilitatea atenţiei. Astfel, concentrarea

înregistrează ameliorări succesive: dacă la preşcolarul mic este de 5-7 minute, la preşcolarul mijlociu de 20-25 minute, iar la preşcolarul mare de 45-50 minute.

Ascultarea de poveşti, diafilme, desene animate, teatru de păpuşi solicită atenţia.

Aspecte evolutive în domeniul comportamentului cognitiv:

3 ani – compară usor două lungimi (care este mai lung care este mai scurt),

         - sortează obiectele după mărime, două mărimi,

         - explică o acțiune necesară simplă (Ce faci când îti este sete?),

-         grupează imagini în raport cu două noțiuni generale simple (animale și flori).

4 ani - compară două obiecte ca greutate (care este mai ușor, care este mai greu)

         - recunoaște elementele omise pe 2-4 desene incomplete,

         - explică o relație necesară (de ce avem nevoie de case),

-         grupează imagini în raport cu 2-3 notiuni generale (animale, flori, fructe).

4 ½ ani – identifică pe o construcție patru poziții spațiale (sus, jos, fața, spate),

             - sortează obiectele după culoare (3 culori),

             - recunoaște elementele omise de pe 5-6 desene incomplete,

             - explică o relație necesară mai complexă (de ce avem nevoie de ochi?)

             - grupează imagini în raport cu trei noțiuni generale simple (fructe, păsări și flori)

             - explică utilitatea a trei patru obiecte (ceașcă, furculiță, umbrelă, ghete)

5 ani – identifică 4-5 pozitii spațiale (sus, jos, față, spate, alături)

         - sortează bețisoare dupa trei lungimi

         - sortează obiecte după mărime (trei mărimi)

         - recunoaște elementele omise de pe 6-7 desene incomplete,

         - deosebește două momente ale zilei dimineața și seara,

         - explică o relație necesară foarte complexă (De ce avem nevoie de carți?)

         - grupează imagini în raport cu patru noțiuni generale simple (fructe,  păsări, mobilă și legume)

         - denumește din memorie noțiuni din sfera a trei notiuni generale (animale, legume, păsări)

         - explică utilitatea a trei patru obiecte (ceașcă, furculiță, umbrelă, masă, ghete)

-         înțelege analogii opozante (Tu ești băiat, dar sora ta ce este?).

5 ½ ani – construiește o scară în adâncime din 6-7 cuburi,

             - compară trei lungimi de bețișoare, indică lungimea mijlocie,

             - indică și denumește 5-6 culori sau nuanțe,

             - recunoaște elementele omise de pe 8 desene incomplete,

             - deosebește și numește cu multă ușurință două momente ale zilei,

             - cunoaște și denumește 1-2 anotimpuri,

             - grupează imagini în raport cu 4-5 noțiuni generale (legume,  păsări, mobilă și îmbrăcăminte),

             - denumește din memorie noțiuni din sfera a trei notiuni generale (legume, mobila, îmbrăcăminte),

             - definește trei obiecte sau ființe (minge, pisică, pat),

-         numără 7-10 cuburi.

6 ani – efectuează o construcție cu 10-12 cuburi,

         - indică și denumește 6-7 culori sau nuanțe,

         - denumește trei momente principale ale zilei, relatează activități obișnuite pentru aceste momente,

         - cunoaște și denumește anotimpurile,

         - enumeră zilele săptămânii,

         - denumește din memorie noțiuni din sfera a 4-5 notiuni generale (legume, mobila, îmbrăcăminte, vehicule, jucării),

         - definește patru obiecte sau ființe (minge, pisică, haină, cal),

         - stabilește asemănări între 3 noțiuni date: câine–pisică, măr–pară, gheată-cizmă,

         - numără peste 10 cuburi.

Limbajul:

• Dacă debutul vârstei este caracterizat de limbajul situativ, format din propoziţii simple,

treptat se impune limbajul contextual;

• Zestrea de cuvinte a vocabularului sporeşte, la 3 ani este de aproximativ 1000 de cuvinte, iar la 6 ani de cel mult 5000 de cuvinte;

• Sub aspect calitativ progresele sunt evidente:

a) se ameliorează corectitudinea pronunţiei, expresivitatea vorbirii şi folosirea acordului

gramatical;

b) comunicarea gestuală se estompează;

c) apare conduita verbală reverenţioasă (de pildă utilizarea pronumelui de politeţe

"dumneavoastră" în relaţiile cu persoanele străine);

d) se dezvoltă şi caracterul generativ al vorbirii, în sensul capacităţii copilului de a construi cuvinte noi mai mult sau mai puţin inspirate (ex. "urlăreţ");

e) Se structurează şi limbajul interior (vorbirea pentru sine).

Aspecte evolutive în domeniul comportamentului verbal:

3 ani – folosește pluralul în vorbirea curentă,

         - reproduce poezii din două strofe (8 versuri).

4 ani – folosește corect și sistematic pluralul în vorbirea curentă,

         - reproduce poezii cu multă ușurință și interes.

4 ½ ani - folosește corect pronumele personal (eu, tu, ei, voi)

             - relatează despre imagini.

5 ani – începe să folosească două adverbe de timp (azi, mâine),

         - relatează despre imagini cu detalii.

5 ½ ani – cunoaște trei adverbe de timp (azi, mâine, ieri),

             - reproduce poezii mai lungi cu intonație,

6 ani – recunoaște corect 2-3 literele

         - pronunță corect toate literele

Când ne adresăm unui logoped ?

Mergem la logoped în cazul în care sesizăm că este ceva in neregulă cu limbajul copilului. Fără a avea cunostințe de specialitate părinții observă cu ușurința anumite probleme cum ar fi :
- pronunțarea incorectă sau omiterea unuia sau mai multor sunete,
- vorbirea nazală, fonfanită,
- articularea defectuoasă a cuvintelor,
- repetarea sau prelungirea unor sunete, silabe sau cuvinte,
- apariția unor blocaje sau spasme la rostirea unor cuvinte,
- vorbirea rapidă,
- vorbirea lentă,
- pierderea vocii,
- vocabular foarte redus (4-5 cuvinte),
- dificultați de scris si citit,
- întârzieri in dezvoltarea vorbirii.

Aspecte evolutive în domeniul comportamentului social- afectiv:

Manifestări de independență deprinderi de autoservire

3 ½ ani – își poate pune singur ghetele sau pantofii

             - se poate dezbrăca singur

             - manâncă corect singur

4 ani - își descheie singur nasturii

         - începe să aibă inițiativă în executarea unor sarcini casnice (vrea să strângă masa)

4 ½ ani – isi incheie singur nasturii,

             -  participa activ la unele sarcini casnice curente (ajută la punerea si strângerea mesei),

             - se spală singur pe dinți.

5-7 ani – execută cu plăcere sarcini casnice mai complicate (șterge praful, știe să aranjeze masa)

            - incepe să-și aranjeze singur lucrurile.

Activitatea de joc:

3 ani – se joacă mai mult singur în companii imaginare

4 ani – joacă multe jocuri de mișcare în grup sau singur

4 ½ ani – se ocupă cu plăcere de jocuri de construcții

5 ani - participă la jocuri cu reguli cu grupul de copii, întelege si acceptă normele grupului

5 ½ ani – se ocupă cu plăcere de jocuri de asamblare

6 ani – stie să joace jocuri de îndemânare.

Personalitatea:

• La vârsta preşcolară se pun bazele personalităţii;

• Jocul este important pentru evoluţia copilului, permiţându-i să se identifice cu adultul şi să-şi descarce stresul. Jucându-se, copilul îşi foloseşte mintea şi corpul şi învaţă lucruri esenţiale despre lumea din jurul lui.

- Copilul se joacă pentru că aceasta îl distrează.

- Jocul contribuie la dezvoltarea capacităţilor de vorbire, gândire şi organizare.

- Jocul consolidează cunoaşterea şi experienţa şi ajută copilul să-şi dezvolte

încrederea in sine şi puterea de a se controla.

- Jocul îl ajută pe copil să-şi descarce micile sau marile traumatisme. Atunci când copilului îi este dificil să depăşească un conflict, el îl pune în scenă. Acesta este mijlocul cel mai potrivit de a admite un eveniment neplăcut, de a exprima ceea ce nu ar putea să transmită prin cuvinte.

• Pe fondul temperamentului (eredităţii) se schiţează primele trăsături caracteriale pozitive: iniţiativă, independenţă, hotarâre, stăpânire de sine, perseverenţă etc.

• Formarea caracterului la preşcolar are o motivaţie practică şi presupune, mai ales, adeziune afectivă decât raţională la normele morale: interiorizează regulile postulate de familie sau de grădiniţă;

• Acum apar şi primele aptitudini speciale (în domeniul muzical, literatură, pictură, tehnic).

Atunci când analizăm fenomenul de durată al dezvoltării copilului observăm că acesta

presupune un proces de socializare în care copilul învaţă să se conformeze normelor societăţii şi să acţioneze adecvat. Deşi acest proces presupune expectanţe diferite de la o societate la alta, se pare că natura foarte sociabilă a copiilor determină o disponibilitate foarte mare de a învăţa şi de a răspunde influenţelor sociale. Există trei modalităţi de încurajare a socializării la copil: imitare şi identificare, educaţia directă (pedepse şi recompense) şi transmiterea expectanţelor sociale.

Imitarea:

• Copilul observă şi imită persoanele din jurul său;

• Copilul se joacă adoptând roluri sociale şi imitând adulţii pe care i-a văzut în aceste roluri;

• Copilul învaţă mai mult prin imitare decât ar reţine prin învăţare directă;

• Copilul imită în funcţie de întărirea pe care o primeşte: întărirea pozitivă precum lauda sau încurajarea duc la repetarea comportamentului, în timp ce pedeapsa sau ignorarea scad probabilitatea repetării comportamentului;

Identificarea:

• Învăţarea se interiorizează rapid, astfel încât copilul ajunge să se identifice cu persoana sau cu rolul respectiv;

• Are loc într-o perioadă mai mare de timp decât imitarea, de aceea rolurile de sex se învaţă prin identificare; prin urmare, prezenţa modelelor de rol în preajma copiilor este foarte importantă; modelele de rol îi oferă copilului un fir de ghidare, care-l va orienta spre un comportament adecvat în viaţă;

• Copilul nu imită toate modelele ci numai pe cele similare lor, de exemplu cel de acelaşi sex. Identificarea şi imitarea sunt mecanisme importante de învăţare pentru copil. Există însă unele lucruri care sunt dobândite prin intermediul reacţiilor directe ale adulţilor, acestea fiind o modalitate importantă de pregătire a copiilor pentru a se comporta conform cu exigenţele societăţii. Printre ele se numară pedeapsa şi încurajarea.

Un alt aspect al socializării îl reprezintă clarificarea expectanţelor adulţilor şi motivele

regulilor. Explicaţiile încurajează copilul să se comporte sociabil. Copilul trebuie să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său, să dea o raţiune regulilor şi comportamentelor observate.

Afectivitatea:

• Adultismul (imitaţia adultului) constituie şi sursa unor noi trăiri afective (frica de reptile,dezgust faţă de unele alimente etc).

• Se accentuează fenomenul de identificare în special prin intermediul situaţiilor în care

preşcolarul depistează diverse similitudini cu adultul (fizice, psihice, de conduită);

• Uzual, identificarea se produce cu părintele de acelaşi sex. Acest proces are două consecinţe: pe de o parte, copilul adoptă conduite specifice sexului căruia îi aparţine, pe de altă parte, i se formează superegoul (conştiinţa), ca o sinteză de conduite morale;

În afara părinţilor, fraţii şi surorile constituie modele pentru copil. După vârsta de 5 ani copilul îşi caută elemente ale identificării în afara căminului părintesc, inclusiv în basme, cărţi şi filme. Identificarea constituie un element important în evoluţia personalităţii copilului.

 • Afectivitatea preşcolarului, ca aspect general, se distinge prin caracterul ei exploziv, instabil.

Apoi stridenţele se mai estompează, stările afective devin mai profunde şi mai nuanţate;

• La 3 ani apare vinovăţia şi pudoarea (eritemul de pudoare - înroşirea feţei);

• La 4 ani se schiţează mândria;

• La 5 ani apare sindromul bomboanei amare, respectiv starea afectivă pe care o traversează copilul când primeşte o recompensă nemeritată;

• La 6 ani se manifestă criza de prestigiu, adică disconfortul pe care îl trăieşte copilul ori de câte ori este mustrat în public.

Voinţa:

• Apar o serie de trăsături pozitive: stăpânirea de sine, ierarhizarea motivelor acţiunii;

• Preşcolarul va fi capabil să îndeplinească şi activităţi care nu îi plac, sau îi plac mai puţin, dacă poate procura o bucurie celor dragi sau îşi pregăteşte, astfel, teren pentru o activitate mai plăcută;

• Părinţii pot contribui la exersarea voinţei sale atribuindu-i o serie de sarcini permanente: şters praf, aşezat tacâmuri pe masă, udat flori etc.

Carenţele volitive pot prefaţa debutul unei maladii, dar evocă de cele mai multe ori deficienţe educative (răsfăţ, neglijare, inconstanţă).