Tipuri de părinţi

V-ati gandit vreodata cum ar trebui sa fie parintele perfect?

Aceasta “perfectiune” are mai multe intelesuri care tin strict de educatie si mentalitate.

                                      

Exista mai multe tipuri de parinti:                 

- parintele autoritar,

- parintele hiperprotector,

- parintele permisiv,

- parintele nepasator,

- parintele democratic,

- parintele perfectionist.

Tu ce fel de parinte esti?

 1. Parintele autoritar
Acest tip de parinte vrea sa fie vazut de catre copilul sau ca un mic “zeu”, sa fie respectat, iar deciziile sa nu-i fie puse la indoiala niciodata, deoarece considera ca el face cele mai bune alegeri si stie intotdeauna ce este mai bine pentru copil. Independenta copilului nu este permisa, fiind considerata o atitudine rebela, iar greselile sunt sanctionate frecvent chiar si prin utilizarea pedepselor fizice. Copilului i se solicită să respecte cu stricteţe, fără să comenteze, regulile impuse. Aceste reguli au valoare absolută, iar la cea mai mică greşeală este urmată de pedeapsă. Părintele nu se simte obligat să răspundă întrebărilor suplimentare: „De ce? Pentru că sunt mama / tatăl tău! Nu discutăm!”. De obicei părintele este rece şi detaşat faţă de copil impunând respectul muncii şi a efortului;

Acest stil autoritar îl învaţă pe copil să devină ordonat, disciplinat, respectuos faţă de cei de care îi este frică, îi dezvoltă simţul critic, îl învaţă să devină perfecţionist;

Insă un  copil crescut de părinţi autoritari va învăţa foarte greu să devină maleabil, sensibil la dorinţele altora, va fi neiertător cu cei care greşesc; va întâmpina dificultăţi în realizarea unei comunicări eficiente; va fi lipsit de iniţiativă, de curaj, veşnic nemulţumit, se va teme permanent să nu greşească; pentru el, a greşi e sinonim cu „a fi un ratat” preocuparea lui majoră este „Ce va zice tata / mama când va afla?”

Adesea relatia dintre un parinte autoritar si copilul sau este tensionata si lipsita de comunicare, copilul pierzandu-si increderea in parintele sau.
Din cauza acestui comportament tiranic al parintelui, copilul va deveni timid si supus si nu va fi apt sa ia deciziile corecte in viata, obisnuit fiind ca hotararile sa le ia parintele in locul sau mereu. Atitudinea dominatoare va forma un copil excesiv de ordonat si respectuos fata de toti cei din jurul sau. El va fi riguros si perfectionist, dominat de teama ca ar putea gresi.

2. Parintele hiperprotector
Fiind excesiv de atent la nevoile copilului, acest tip de parinte sufoca copilul si nu ii permite acestuia sa –si dezvolte independenta.
Când sunt foarte mici, copiii care au părinţi exagerat de protectori pot manifesta tulburări ale somnului şi ale regimului alimentar, stări de frică nejustificate.

O dată cu trecerea timpului, copilul se simte din ce în ce mai sufocat şi are tendinţa de a se îndepărta de părinţi, găseşte că e dificil să comunice direct cu părintele despre problemele personale, de teamă că nu-l va înţelege şi se va îngrijora.

Copilul va învăţa să ascundă informaţii, va avea o viaţă secretă, personală, nebănuită de părinte.

Crescandu-l ca intr-un “glob de sticla” de teama ca odorul sa nu pateasca ceva, copilul este privat de realitate si ferit de toate pericolele - astfel ca la maturitate nu va sti cum sa depasesca situatiile dificile. Vesnic cocolosit, el va fi dependent de cei din jurul sau si incapabil de a lua decizii in viata de unul singur, traind cu impresia ca parintii vor fi mereu langa el sa-l indrume.

3. Parintele permisiv
Relatia dintre parintele permisiv si copilul sau este dominata de afectivitate, copilul fiind considerat nepretuit. Parintele este foarte atent la toate nevoile copilului, satisfacandu-i orice pofta si sanctionand rar comportamentul neadecvat al copilului sau. Tocmai din acest motiv, copilul devine rasfatat, obraznic si neascultator. Copilul crescut de un astfel de parinte nu isi cunoaste limitele si poate chiar sa devina agresiv daca nu i se face pe plac.

4. Parintele neglijent

Îsi protejeaza insuficient copilul. Ori isi considera copilul apt sa ia decizii singur, iar neglijenta este mai mult emotionala, copilului lipsindu-i afectiunea si comunicarea. Copilul se simte singur, cu timpul devine inchis in el, pierzandu-si abilitatea de a avea relatii apropiate.Alte cazuri sunt acelea in care copilul este perceput ca “ ceva” care ingradeste libertatea parintilor, se intampla mai ales in cazul copiilor nedoriti. Frecvent acesti parinti sunt reci, ostili si vad in copil sursa de frustrare pentur ei, isi cearta copilul nejustificat, il pedepsesc, il ignora sau il resping. In acest tip de familie au loc certuri frecvente, iar copilul este implicat direct.

Alta categorie sunt parintii care nu pot accepta sacrificii profesionale pentru a sta cu copilul.

Tot o forma de respingere a copilului este aceea in care copilul este comparat cu alti copii, frati mai mari sau mai mici, insa acesta este pus pe o pozitie de inferioritate, deseori fiind ridiculizat.

Copilul neglijat se transforma intr-o persoana nesigura, fara incredere in sine.Va fi influentabil si va crede ca parerile celor din jur sunt mai bune decat ale sale.

5. Parintele democratic
Acest tip de parinte imbina atitudinile, stie sa ii fie prieten copilului cand e nevoie, dar stie sa fie si autoritar atunci cand e cazul. Are în vedere ca întotdeauna să fie respectate drepturile copilului; stabileşte reguli pe care le aplică cu consecvenţă; pentru el nu legea este pe primul loc ci omul; este indulgent, flexibil, deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viaţa copilului şi a familiei; este suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasă, pentru a-l învăţa pe copil să respecte reguli şi să îndeplinească  eficient sarcinile care i se dau; încurajează copilul să fie independent, respectându-i opiniile, interesele şi personalitatea. manifestă căldură faţă de copil, îl apreciază, îl consideră membru responsabil al familiei.Astfel copilul va fi echilibrat emoţional, îşi va dezvolta deprinderi de comunicare eficientă, va manifesta creativitate, iniţiativă,capacitate decizională, autonomiei personală; va avea curajul să –şi exprime punctul de vedere; va fi capabil să-şi aleagă meseria care i se potriveşte cel mai bine, îşi va îndeplini  propriile vise nu pe cele ale părinţilor.
Copilul va fi independent, i se va permite sa-si exprime parerile si nemultumirile, ii va respecta pe cei din jurul sau si va accepta cu fruntea sus criticile, invatand din greseli.

6. Parintele perfectionist
Parintele perfectionist este cel care vrea sa faca din odorul sau un adevarat “Einstein” de la o varsta frageda. El nu intelege ca cel mic isi formeaza abilitatile in functie de varsta si dezvoltare si insista sa fie ascultator, respectuos, manierat, sa invete excelent, sa stie limbi straine chiar atunci cand singura preocupare a copilului ar trebui sa fie joaca.


  

PLIANT / BROŞURĂ

       Indiferent de modul de organizare, mediul familial întemeiat pe un sistem de relaţii afective intense trebuie să fie apt de a reacţiona la trebuinţele copilului, de a participa şi a favoriza formarea personalităţii sale, a imaginii despre sine şi despre lume.
      Familia este cea mai în măsură să răspundă nevoilor copilului. Aceasta este din punct de vedere afectiv cea mai adecvată trebuinţelor lui, pentru că numai relaţiile afective şi sentimentele de dragoste îl fac pe părinte să înţeleagă  copilul şi starea lui de copilărie. În familie, copilul îşi poate satisface nevoile sale primare, îşi poate manifesta frustrările inevitabile, temperate de dragostea părinţilor, poate să-şi investească toate resursele emoţionale şi să înveţe să şi le controleze. Asigurarea unui mediu familial  afectiv va constitui garanţia pentru o dezvoltare armonioasă.

      Familia este mediul esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi destinul copilului prin securizare materială, dragoste şi educaţie.
   Profesioniştii în domeniu au stabilit  câteva reguli educative în familie :

·         Să-ţi iubeşti copilul, să-l accepţi aşa cum este, să te bucuri de el şi să nu-l jigneşti, să nu-l pedepseşti pe nedrept, să nu-l umileşti, să-i dai prilejul să te iubească.

·         Să-ţi protejezi copilul, să-l aperi de pericole fizice sau sufleteşti, la nevoie sacrificându-ţi propriile interese, chiar cu riscul propriei tale vieţi.

·         Să fii un bun exemplu pentru copilul tău, astfel încât copilul să trăiască într-o familie în care domneşte cinstea, modestia şi armonia.

·         Să te joci cu copilul tău.

·         Să lucrezi cu copilul tău.

·         Să laşi copilul să dobândească singur experienţa de viaţă, chiar dacă suferă deoarece  copilul supraprotejat, ferit de orice pericol, ajunge uneori un invalid social.

·         Să-i arăţi copilului limitele libertăţii umane.

·         Să-l înveţi să fie ascultător.

·         Să aştepţi de la copilul tău numai aprecierile pe care le poate da, conform gradului de maturizare şi experienţei sale.

·         Să-i oferi copilului tău trăiri cu valoare de amintiri, serbări în familie, excursii, călătorii, vacanţe, spectacole, manifestări sportive, deoarece copilul se hrăneşte, ca şi adultul, din trăiri care îi dau prilejul să cunoască lumea.

  
Ce pot face părinţii pentru a contribui la o dezvoltare armonioasă a copilului lor?
   Pentru a ne înţelege copiii şi a le respecta trebuinţele este nevoie de cunoaşterea reperelor fiecărei vârste cu limitele şi potenţialul ei. Dincolo de toate acestea, în societatea modernă se identifică recomandări universal valabile în relaţia părinte-copil:

·         Nici o vârstă nu-i mai bună sau mai rea decât alta, fiecare este importantă în procesul maturizării copilului;

·         Performanţele şi conduitele copilului sunt semnificative în sine, indiferent de ce credem noi;

·         Temerile şi înclinaţiile părinţilor pot submina eforturile lor, chiar şi când au intenţiile cele mai bune;

·         A asculta cu atenţie întrebările copilului pentru a fi siguri că am înţeles exact ceea ce vor să cunoască copiii, este o cheie a succesului;

·         Vorbeşte cu copilul lucruri care îl interesează, ascultă-l, nu profita de ceea ce ţi-a destăinuit pentru a-l acuza mai târziu;

·         Manifestarea deschisă a iubirii şi afecţiunii este cel mai important garant pentru un copil echilibrat şi sănătos, iubirea fiind forţa cea mai puternică şi zestrea cea mai de preţ cu care ne putem înarma copiii într-o lume violentă, străină şi stresantă.